Romantism Simbolism

Romantismul, manifestat în secolul al XlX-lea, a fost un curent al exploziei de sentimente, stări şi trăiri puternice, aspiraţii către idealuri absolute, dă libertate deplină fanteziei creatoare, imaginaţiei debordante şi sensibilităţii excesive, fiind reprezentat în mod strălucit de Mihai Eminescu. Ca reacţie împotriva sentimentalismului exagerat, simbolismul (începutul secolului al XX-lea) cultivă atitudini poetice sugerate prin simboluri, utilizând corespondenţa cu elementele din planul exterior al naturii, exponenţial pentru acest curent fiind George Bacovia. Dacă poetul romantic contemplă natura cu sensibilitate emoţională, simbolistul apelează la sugestie şi aluzie în relaţia cu elementele naturii.
Poezia "Revedere" de Mihai Eminescu (1850-1889) a fost publicată în revista "Convorbiri literare", lai octombrie 1879, deşi fusese scrisă cu câţiva ani înainte. Sursele de inspiraţie sunt doinele culese de poet în peregrinările sale prin ţară, în care codrul este simbolul Universului, al regenerării veşnice. Creaţie de maturitate, această poezie reflectă o nouă modalitate de abordare a folclorului, ideile populare fiind îmbogăţite şi înnobilate cu profunde gânduri filozofice.
- Poezia "Decor" de George Bacovia (1881 - 1957) apare în revista "Făclia", la 1 ianuarie 1916, fiind inclusă, în acelaşi an, în volumul de debut, "Plumb", ale cărui creaţii se înscriu în simbolismul tradiţional prin folosirea simbolurilor binecunoscute, cum ar fi statuile albe, parcul părăsit şi pustiu, fanfare funerare, "iubita cântă la clavir", a culorilor sugestive pentru stările sufleteşti ale poetului. Ceea ce îl individualizează pe Bacovia între toţi simboliştii români este nota dominantă a obsesiilor, psihozelor şi stărilor nevrotice de un autentic impresionant, atmosfera apăsătoare percepută până în străfundurile sufletului, ceea ce îl face să se simtă un poet "blestemat".
în ambele poezii, imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică, a cărei interpretare implică reflectarea profundă asupra existenţei umane, stare emoţională proprie eului liric şi ilustrată prin funcţia expresivă şi estetică a cuvintelor şi fonemelor.
Poezia "Revedere" este o elegie filozofică, în care meditaţia, reflecţia asupra timpului domină întreaga poezie, starea lirică profilată şi în "Decor", unde se sugerează o lume sfâşietor de tristă, în care sentimentul însingurării poetului este exprimat prin cuvinte-simbol şi mijloace cromatice, iar starea de disperare este creată printr-o imagine de pustietate a lumii reale, în care nu mai există viaţă. Altfel spus, dacă la Eminescu stăpâneşte obsesia timpului trecător într-o antitetică filozofie cu eternitatea, în concepţia bacoviană profunda tristeţe este simbolizată de moarte şi inexistenţă, ca sugestii ale neputinţei de comunicare a eului poetic cu lumea.
O asemănare importantă între poezia romantică şi cea simbolistă se motivează compoziţional prin existenţa a două planuri distincte, unul exterior al naturii şi celălalt, interior, al stărilor şi trăirilor poetice. în "Revedere", tema romantică ilustrează melancolia, tristeţea şi deprimarea sinelui poetic, stări cauzate de vremelnicia şi perisabilitatea omului în antiteză cu perenitatea naturii, ipostaza timpului fiind sugerată de condiţia efemeră, de muritor, a omului aflată în relaţie de opoziţie cu eternitatea Universului. Tema simbolistă din "Decor" exprimă toată gama de stări interioare ale eului liric, disperare, spleen, angoasă, solitudine, apăsare sufletească, dezolare, nevroză, atitudini sugerate de componentele naturii exterioare, cu care, de altfel, se află într-o relaţie de corespondenţă.
în ambele poezii există elemente de recurenţă, în poezia eminesciană este prezent motivul codrului, ca imagine lirică a existenţei, iar în creaţia bacoviană elementul de recurenţă se identifică prin versul-refren, procedeu specific simbolismului.
Ambiguitatea titlurilor în cele două creaţii lirice este o altă asemănare conotativă. Cuvântul "Revedere" sugerează bucuria reîntâlnirii poetului cu un prieten de care i-a fost dor, termenul având, din punct de vedere semantic, rezonanţe afective şi implicând totodată sensul de trecerea ireversibilă a timpului. Cuvântul "Decor" înseamnă un ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfăşoară o acţiune, o ambianţă creată pentru ca omul să se manifeste cu toate valenţele sale. Bacovia dă acestui cuvânt valoare de simbol, sugerând viaţa, lumea exterioară, în care poetul se simte timorat, izolat, pustiit, din cauza imposibilităţii de a comunica spiritual cu aceasta.
Structura poeziilor este diferită, creaţia romantică fiind organizată, în formă dialogată, în patru secvenţe lirice corespunzătoare celor două întrebări şi 'celor două răspunsuri, ale poetului şi, respectiv, ale codrului. Poezia "Decor" este alcătuită din trei strofe şi trei versuri libere care însoţesc Fiecare strofă, pentru a accentua ideea exprimată anterior.
O deosebire evidentă constă în maniera lirismului manifestat în relaţie directă cu implicarea eului poetic. Lirismul subiectiv eminescian se defineşte prin adresare directă, prin vocativ şi prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de pronumele şi verbele la persoana I şi a Ii-a: 'Taci", "ne-am văzut", "m-am depărtat", "am îmbiat", "eu", "mi", "mie", "codrule", "codruţule". Simbolismul bacovian se distinge prin lirism obiectiv, mărcile lexico-gramaticale fiind semnalate numai prin verbe la persoana a Hl-a, lipsind cu desăvârşire pronumele personale: "stau", "plâng", "străbate", "apar", "cad".
Dacă în "Revedere" incipitul este ilustrat prin vocativul afectuos, sentimental - "codrule, codruţule", în "Decor" incipitul profilează simbolul recurent al poeziei, "Copacii albi, copacii negri".
Transfigurarea artistică a naturii este total diferită, motivele romantice telurice şi cosmice creează o comuniune cu şinele poetic eminescian, pe când în. poezia bacoviană elementelor naturii le corespund stări interioare tipice simboliştilor. Poezia romantică începe printr-o întrebare adresată direct de către eul liric, codrului personificat, în care se simte intimitatea tonului, sentimentul de prietenie pentru acesta, precum şi bucuria revederii, concretizată prin diminutivele care sugerează un ton familiar: "- Codrule, codruţule,/ Ce mai faci, drăguţule". Ideea timpului individual este sugerată de sintagma metaforică "multă lume am îmbiat", cu sensul trecerii unei perioade lungi, în care poetul s-a simţit nefericit, fiind departe de cei dragi.
Răspunsul codrului, formulat în acelaşi stil popular, începând cu o interjecţie specifică: "- Ia, eu fac ce fac de mult", ideea trecerii timpului fiind sugerată aici de succesiunea anotimpurilor principale, iarna şi vara. Versul "Vreme trece, vreme vine" semnalează trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului însemnând pentru natură o regenerare permanentă, o continuă întinerire. Ultimul răspuns al codrului argumentează veşnicia, eternitatea naturii, în antiteză cu care se profilează -efemeritatea omului: "Iar noi locului ne ţinem,/ Cum am fost aşa rămânem;".
Decorul bacovian este compus din copaci, cuvânt-simbol recurent, care sugerează pomponente esenţiale ale vieţii. Cromatica, prezentă prin culorile alb şi negru, simbolizează inexistenţa ca inerţie a morţii şi, respectiv, moartea. Eul liric se simte deprimat de agonia lumii, imagine potenţată de repetiţia "copacii albi, copacii negri", iar solitudinea copleşitoare este sugerată de "parcul solitar", ideea de moarte fiind sugerată de simbolurile "doliu" şi "funerar". Imaginea lumii, simbolizată de "parc", este dezolantă, atmosfera este de o tristeţe sfâşietoare, sugerată de "regretele" care plâng, suferinţa căpătând efecte auditive, ideea morţii şi a inexistenţei perpetue fiind accentuată de versul liber: "în parc regretele plâng iar...". Decorul funerar al lumii exterioare simbolizează agonia sufletească a poetului introvertit, căruia-i sunt inaccesibile idealurile, împlinirile spirituale. Simbolul păsării, ca parte componentă a vieţii, speranţei şi zborului interior sugerează amărăciunea, ca stare a sinelui poetic. Pasărea "cu pene albe, pene negre", care îşi pierde trăsătura esenţială pentru existenţa ei în univers, trilul, este personificată şi are un "glas amar". Poetul este incapabil să-şi construiască visuri, idealuri, existenţa sa spirituală fiind un adevărat coşmar bântuit de fantome: "în parc fantomele apar".
Concluzia ideatică a morţii universale, simbolizând prăbuşirea spirituală a eului poetic, relevă absenţa oricăror elemente vitale: "Şi frunze albe, frunze negre;/ Copacii albi, copacii negri;/ Şi pene albe, pene negre,/ Decor de doliu funerar...". Reiterarea versurilor anterioare şi aşezarea lor în aceeaşi strofă sporeşte muzicalitatea simbolistă, iar recurenţa obsedantă a culorilor alb-negru amplifică starea de disperare a eului liric, dusă până la nevroză şi spleen.

Finalul celor două poezii se aseamănă prin sugestia câtorva elemente-simbol, dar se diferenţiază prin mesajul ideatic. în creaţia eminesciană sunt metaforizate motivele romantice cu semnificaţii pentru alcătuirea Universului: "Marea şi cu râurile,/ Lumea cu pustiurile,/ Luna şi cu soarele,/ Codrul cu izvoarele". în creaţia simbolistă, versul liber cu care se încheie poezia, "în parc ninsoarea cade rar...", poate sugera apăsarea psihică provocată de moartea universală, "ninsoarea" semnalând o dezlănţuire a naturii înseşi, care nu este bruscă, ci lentă, monotonă, fără sfârşit. Şinele poetic mi are soluţii de supravieţuire, va fi astupat de "ninsoarea" care "cade rar" şi inexorabil în sufletul său. Romanticii se integrează în natură, sufletul lor se regăseşte în mijlocul naturii, spre deosebire de simbolişti, la care natura este chiar starea lor de spirit, ale căror elemente se află în corespondenţă permanentă cu stările şi atitudinile poetice.
în ceea ce priveşte expresivitatea poeziilor, există o deosebire esenţială, verbele din "Decor", extrem de puţine, se află numai la prezentul gnomic, pe când timpurile verbale din "Revedere" se află în relaţie de . opoziţie. Astfel, eul liric eminescian se proiectează în timpul trecut, ca simbol al efemerităţii sale prin această lume, iar codrul se defineşte numai prin prezentul etern, ca semn al veşniciei Universului: "nu ne-am văzut", "au trecut", m-am depărtat", "am îmbiat" în relaţii de opoziţie cu "fac", "ascult", "cântă", "scânteie", "bate", "sună", "ne ţinem", "rămânem".
Tipic romantismului este registrul popular, relevat printr-o varietate de modalităţi expresive, conferind limbajului oralitate: diminutivele ("codruţule", "drăguţule"); expresii şi cuvinte specific populare ("Ia, eu fac ce fac de mult", "locului ne ţinem", "am îmbiat", "împlându-şi"); dativul etic ("crengile-mi", "ce mi-i vremea", "vântu-mi bate", "frunza-mi sună"). Sugestia textului liric este ilustrată prin figurile semantice reprezentate de diminutivele populare -"codruţule", "drăguţule"-, de epitete -"râuri line", "vremea rea sau bună", "vremea bună rea". Principala figură de stil este personificarea codrului, prin care se defineşte ambiguitatea textului liric, bazată pe echivocul lexical rezultat din interpretarea semantică diferită a.acestui cuvânt.
Tehnica simbolistă este îndeaproape ilustrată în această poezie, prin cuvântul-simbol şi corespondenţa acestuia cu elemente din natură, cromatica, muzicalitatea, versul liber. în poezia bacoviană, cuvântul-simbol sau cuvântul-cheie este "parc", similar spaţiului exterior (al lumii) şi spaţiului interior (al sufletului) totodată, simbolizat şi prin termenul "decor". Cromatica desăvârşeşte viziunea poetului despre lumea exterioară şi cea interioară prin culoarea albă, care sugerează inexistenţa ca respingere a lumii, ori o evidenţă ce trebuie învinsă şi prin culoarea neagră, ca simbol al morţii. Aceeaşi idee este accentuată de elemente-morbide sugestive: "doliu", "funerar". Muzicalitatea versurilor este dată de reluarea unor simboluri existenţiale, copacii, penele, frunzele, determinate cromatic prin repetarea obsedantă a culorilor alb-negru. Reiterarea versului "Decor de doliu, funerar" în finalul poeziei potenţează tristeţea poetului sugerând un pesimism decisiv. Versul liber, aflat după fiecare strofă, amplifică auditiv ideile exprimate anterior. Simetria poeziei este evidentă prin reiterarea primului vers în finalul strofei respective, laitmotiv-refren cu scop ideatic, ce produce o muzică fascinantă.
Concentrând specificitatea fiecărei creaţii, se poate conchide că în ambele poezii se remarcă o muzicalitate aparte fie prin armonia folclorică a romanticilor, fie prin recurenţa cromatică a versului-refren la simbolişti, în "Revedere" cromatica este numai sugerată, prin înfăţişarea codrului în diverse anotimpuri, albul iarna şi verdele vara. Poezia "Decor" se remarcă prin sărăcia figurilor de stil, acestea având mai ales rol de simbol prin corespondenţă cu obiectele care compun ambianţa. Totuşi, în ambele poezii se remarcă "personificarea", ca metaforă pentru ilustrarea ideii filozofice a timpului în poezia romantică şi ca însuşire a stărilor apăsătoare la eul liric simbolist, adică umanizarea codrului şi glasul amar al păsării.
Condiţia artistului în această lume este ilustrată în ambele poezii, respectând însă estetica fiecărui curent. în "Revedere" poetul este preocupat de ideea timpului ireversibil pentru om şi etern pentru Univers, iar viziunea romantică asupra condiţiei de muritor a omului în relaţie cu Universul conferă valenţă filozofică poeziei.
Universul ideatic al poeziei "Decor" implică o categorie mai largă de manifestare, suferinţa poetului este a unei generaţii întregi, a unei lumi, însă peisajul concret al acestei lirici se restrânge la drama propriului eu, exprimându-se direct pe sine în orice ipostază a vieţii sociale sau a naturii, autointrospectându-se psihologic printr-o varietate rafinată de tonuri, cu o mare forţă de sugestie.
Influenţa folclorică, trăsătură a romantismului, excelează prin armonia inconfundabilă între glasul poetului şi acela al poeziei populare, evidenţă care 1-a determinat pe George Călinescu să afirme: "Cea mai mare însuşire a lui Eminescu este de a face poezie populară fără să imite, şi cu idei culte, de a coborî la acel sublim impersonalism poporan".
George Bacovia "este o personalitate artistică complexă, ale cărei valori nu pot fi căutate pe o singură coardă şi relativa monotonie tematică a poeziei sale [...] ascunde de fapt o mare bogăţie interioară de sensibilitate şi o diversitate derutantă a artei sale". (Mircea Anghelescu)
în concluzie, poeziile "Revedere" şi "Decor" argumentează valoarea covârşitoare pe care şi-au consolidat-o în literatura română Minai Eminescu şi George Bacovia, fiecare dintre ei fiind esenţa spirituală a curentului literar pe care l-au slujit în mod desăvârşit: romantismul şi," respectiv, simbolismul.