Semnele si simptomele herniei de disc

 Semnele si simptomele herniei de disc


Hernia de disc este o afectiune care apare cand un disc intervertebral se deterioreaza (in principal, este vorba de inelul fibros – partea asezata la periferia discului intervertebral), ceea ce permite continutului gelatinos elastic al acestuia (nucleul pulpos) sa iasa in afara.

Un disc herniat datorita contactului sau compresiei exercitate asupra nervilor sau maduvei spinarii poate sa determine aparitia durerii, amorteala si slabiciunea la nivelul mainii sau picioarelor. Nu toate persoanele care au hernie de disc experimenteaza aceste semne ale herniei de disc.



Semnele si simptomele herniei de disc

Cele mai multe hernii apar in partea inferioara a coloanei vertebrala (zona lombara), dar pot sa apara si in regiunea cervicala. Semnele si simptomele depind de marimea herniei de disc si de existenta compresiei nervoase.

Cele mai comune semne si simptome ale herniei de disc sunt:

Durerea de picior sau de mana. Daca discul herniat se afla in regiunea lombara, durerea este mai intensa la nivelul feselor, coapsei si gambei. De asmenea, poate afecta si o parte a piciorului (durere sciatica). In majoritatea situatiilor, hernia de disc din regiunea lombara se produce intr-o singura parte, fie in stanga, fie in dreapta, ceea ce determina compresia pe o singura radacina nervoasa si aparitia durerii pe un picior. Extrem de rar se poate intampla compresia pe mai multe radacini nervoase, situatie in care simptomele pot sa apara la nivelul ambelor membre inferioare.

Daca discul herniat se afla in zona cervicala, durerea va fi mai intensa in mana sau umar.

Aceasta durere se poate intensifica atunci cand tusesti, stranuti sau iti misti coloana in anumite pozitii (rasucirea coloanei). Durerea se poate ameliora in pozitii care relaxeaza coloana vertebrala si presiunea asupra discului herniat scade.

Amorteala sau furnicaturi. Persoanele cu hernie de disc resimt amorteala sau furnicaturi in partea corpului in care se afla nervii afectati.

Slabiciune. Muschii aflati in legatura cu nervii afectati tind sa se slabeasca. Acest lucru poate afecta abilitatea de a tine sau ridica lucruri.

Cand trebuie sa mergi la medic

Consulta un medic daca durerea cervicala sau de spate iradiaza in picior sau mana ori daca este insotita de amorteala, furnicaturi sau slabiciune.

Cauze

Hernia de disc apare adesea pe masura inaintarii in varsta, cand discurile intervertebrale isi pierd o parte din continutul de apa. Acest lucru le scade flexibilitatea, expunandu-le unui risc mai mare de rupere chiar si la un efort mic sau rasucire minora. Practic este vorba rezultatul unei uzuri treptate in timp pe care o numim degenerarea discului.

Cele mai multe persoane nu pot indica o cauza exacta a herniei de disc. Alteori, folosirea muschilor spatelui in loc de cei ai picioarelor sau ai coapselor pentru ridicarea obiectelor mari si grele poate duce la aparitia herniei de disc, la fel ca si miscarea de rasucirea sau intoarcerea in timpul ridicarii obiectelor grele. Rar, un accident precum o cadere sau o lovitura in spate poate cauza hernie de disc.

Factori de risc

Printre factorii de risc care pot creste riscul de a face hernie de disc, se numara:

  • Greutatea in exces. Kilogramele in exces pun presiune pe coloana vertebrala putand determina hernierea.

  • Anumite meserii pot sa predispuna la hernie de disc. Persoanele care presteaza servicii care implica efort fizic crescut au un risc mai mare de a se confrunta cu probleme ale coloanei vertebrale. Ridicarile repetate, tragerile, impingerile, indoirile, rasucirile pot creste riscul de aparitie a herniei de disc.

  • Factori genetici. Unele persoane au o predispozitie genetica fata de hernia de disc.  

 

Complicatii ale herniei de disc

Sindromul de „coada de cal”. Maduva spinarii nu se extinde in partea inferioara a canalului spinal. Chiar sub talie, maduva spinarii se separa intr-un grup de radacini (cauda equina), care seamana cu coada unui cal. Rar, hernia de disc poate comprima intreagul manunchi de fibre nervoase care formeaza „coada de cal” (cauda equina). Poate fi nevoie de interventie chirurgicala de urgenta pentru a evita pierderea permanenta a functiei vezicale, intestinale sau paralizia membrelor inferioare.

Mergi la medic imediat daca:

  • Simptomele se agraveaza. Durerea, slabiciunea si amorteala se pot agrava astfel incat nu iti poti duce la sfarsit activitatile obisnuite.

  • Apare disfunctie de vezica. Persoanele cu sindromul cozii de cal (cauda equina) se pot confrunta cu incontinenta sau pot intampina greutati in eliminarea urinei chiar daca au vezica plina.

  • Apare afectarea functiei senzitive la nivelul salelor.

 

Preventie

Pentru a preveni hernia de disc:

  • Fa exercitii. Consolidarea muschilor trunchiului ajuta la stabilizarea si suportul coloanei vertebrale.

  • Mentine o postura corecta. O buna postura reduce presiunea asupra coloanei si a discurilor.

  • Mentine spatele drept si aliniat, mai ales cand esti asezat pe perioade mai lungi. Ridica obiectele mari corespunzator, lasand picioarele – nu spatele – sa sustina greutatea.

  • Pastreaza o greutate normala. Excesul de greutate pune presiune pe coloana si pe discurile intervertebrale, predispunand la hernii.

 

Diagnostic

In timpul examinarii fizice, medicul verifica sensibilitatea spatelui. Medicul iti va cere sa faci unele miscari pentru a determina cauza durerii. Este nevoie si de o examinare neurologica pentru a verifica:

  • Reflexele

  • Forta musculara

  • Abilitatea de a merge

  • Capacitatea de a simti atingerile usoare.

Pentru diagnosticarea herniei de disc este nevoie, in afara examinarii fizice, de anumite teste:

  • Radiografie. O radiografie nu poate pune diagnosticul de hernie de disc, dar poate evidentia alte cauze ale durerii de spate, daca aceasta este cauzata de o fractura osoasa sau de o tumora.

  • Tomografie computerizata (CT) – cu ajutorul razelor X se obtin imagini din diferite unghiuri ale coloanei vertebrale si ale structurilor invecinate care se combina pentru a forma imagini transversale ale coloanei si zonelor din apropierea coloanei.

  • RMN. Cu ajutorul imagisticii, prin rezonanta magnetica se obtin imagini 3D ale coloanei vertebrale si ale structurilor invecinate. Prin RMN se obtin imagini cu pozitia discurilor herniate si se poate determina ce nervi sunt afectati.

  • Mielografie – investigatie radiologica cu substanta de contrast, care ofera informatii despre coloana vertebrala. Aceasta investigatie evidentiaza presiunea pe maduva spinarii sau pe nervi chiar in situatia existentei mai multor discuri intervertebrale herniate sau a altor situatii.

Testarea nervilor

Electromiografia si testele pentru nervi masoara modul in care impulsurile electrice se misca de-a lungul tesutului nervos. Acest lucru ajuta la stabilirea localizarii afectarii nervilor.

Tratament

Tratamentul conservator – care consta in evitarea pozitiilor dureroase si urmarea unui program de exercitii si de administrare de medicamente contra durerii – ajuta la ameliorarea simptomelor in cateva zile sau saptamani la majoritatea persoanelor.

Tratament medicamentos

  • Medicamente antiinflamatorii care pot fi eliberate fara reteta medicala. Daca ai durere moderata, medicul iti va recomanda medicamente cu actiune antiinflamatoare, precum ibuprofen.

  • Analgezice narcotice. Daca durerea nu se amelioreaza cu medicamente antiinflamatorii, medicul iti va prescrie analgezice narcotice precum codeina sau oxicodona.

  • Anticonvulsiviante. Medicamentele prescrise pentru controlul convulsiilor pot fi de ajutor si in tratamentul durerii care iradiaza asociata cu hernia de disc.

  • Relaxante musculare. Aceste medicamente pot fi prescrise in cazul spasmelor musculare. Pot sa aiba  drept efecte secundare sedarea si ameteala.

  • Injectiile cu cortizon pot fi administrate direct in zona afectata.

Fizioterapie

Daca durerea nu cedeaza in cateva saptamani, medicul iti poate recomanda fizioterapie. Specialistul iti poate recomanda pozitii si exercitii menite sa minimizeze durerea in discul herniat.

Metode chirurgicale

In cazul unui numar mai mic de pacienti cu hernie de disc este nevoie de interventie chirurgicala. Medicul iti poate recomanda operatia in urma tratamentelor conservatoare care nu au dat rezultate dupa 6 saptamani, mai ales daca ai:

  • Amorteala si slabiciune

  • Dificultate de stat in picioare sau de mers

  • Incontinenta urinara sau fecala

In multe cazuri, medicii pot elimina doar portiunea proeminenta a discului.

Herniile de disc lombare si cervicale pot fi tratate si prin metode minim invazive cu microscop operator. Medicul neurochirurg foloseste diferite tehnici chirurgicale cu ajutorul unui instrumentar special conceput si a unui microscop operator performant. Folosirea microscopului asigura o iluminare perfecta a ariei operatorii si mareste imaginea, ceea ce ii permite neurochirurgului sa poata opera in deplina siguranta, deoarece observa  structurile nervoase mai bine, controleaza sangerarea mai usor si limiteaza lezarea tesutului sanatos din jur.

Exista situatii mar rare cand intregul disc trebuie eliminat. In astfel de cazuri, medicul poate recomanda implantare de disc artificial (de exemplu discectomie cu fuziune vertebrala cu dispozitive speciale de tip „cage”).


Comentarii