Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga - Comentariu Bac - Basm

 

Povestea lui Harap-Alb

                                                                  de Ion Creanga

Ion Creanga face parte din perioada marilor clasici, alaturi de Mihai Eminescu, I.L.Caragiale si Ioan Slavici, el scriind povesti, povestiri, nuvele si scrisori, printre care se remarca povestile “Capra cu trei iezi”, “Fata babei si fata mosneagului”, ca povestiri “Pacala” si “Prostia omeneasca”, iar ca nuvela “Amintiri din copilarie.

Opera data se numeste “Povestea lui Harap-Alb” si are ca an de aparitie 1877, publicata in revista “Convorbiri literare”.

Opera literara apartine genului epic, iar ca specie literara este un basm cult.

Basmul este specia literara a genului epic in proza (foarte rar in versuri), in care tema este confruntarea dintre bine si rau, actiunea este fabuloasa, personajele sunt reale cu puteri supranaturale sau fantastice, finalul aducand victoria binelui asupra raului.

Ca si caracteristici, basmul cult are un autor cunoscut, iar el se transmite cu ajutorul tiparirii.

Ca si particularitati ale basmului avem in vedere urmatoarele : este folosit timpul mitic in care faptele au caracter de repetabilitate. Reperele spatiale sunt specificate, dar intr-un mod vag, neclar. Sunt folosite trei tipuri de formule, initiala, mediana si finala. Apar doua taramuri, cel ocrotitor, parintesc, in care fiul este aparat si protejat si celalalt taram (taramul de dincolo) in care isi ia soarta in propriile maini cautandu-si destinul.”

Personajele pot fi tiplogizate dupa diferite criterii: reale cu puteri supranaturale sau fantastice, pozitive sau negative, protagoniste sau antagoniste, ajutoare sau donatori, principale sau secundare, episodice sau figurante. Apar cifrele magice si obiectele magice (totemice) care au o valoare simbolica. Tema basmului este lupta dintre bine si rau, iar el pronoteaza motive literare specifice: motivul imparatului fara urmasi, motiul calatoriei, motivul apei vii si a pei moarte si motivul casatoriei. In basm are loc antropomorfizarea animalelor si se gaseste caracterul moralizator.

Titlul operei este foarte sugestiv. Din punct de vedere morfologic, titlul este compus dintr-un substantiv comun si unul propriu. Denotativ, titlul semnifica o specie literara si un nume al unui protagonist de basm. Din punct de vedere conotativ, titlul aduce actiunea operei mai aproape de realitatea cotidiana prin substantivul “poveste”. Numele personajului este un oximoron care evidentiaza schimbarea statutului social al personajului. Personajul dobandeste acest nume dupa incalcarea sfatului parintesc datorita inocentei si naivitatii (Alb). Statutul inferioir in care decade este in opozitie totala cu firea, caracterul si educatia sa (Harap). In opozitie, “Harap” semnifia sluga neagra si “alb” ce arata lipsa maturitatii, neinitierea personajului.
Si in aceasta opera ca in multe altele, naratorul nareaza in dubla perspectiva naratorul omnisicent si omniprezent care nareaza la persoana a III-a , devine subiectiv folosind persoana I sau folosind apelative care arata simpatia pentru protagonist. Subiectiv, astfel in locul obiectivitatii.

Tema textului Basm cult Harap Alb este lupta dintre bine si rau, iar motivele literare sunt motivul imparatului fara urmasi, motivul mezinului, motivul probelor si obstacolelor, motivul calatoriei, motivul apei vii si a apei moarte si motivul casatoriei dar si al cifrelor magice.
Reperele spatio-temporale sunt mentionate vag, rezultand timpul mitic. In text, avem ca si date despre locul actiunii urmatoarele cuvinte “odata”, ” intr-o tara”, “intr-o alta tara”, ” la poalele unui codru”, ” un pod peste o apa mare”.

Formula initiala “Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori. Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara, mai deparatata, Si imparatul, fratele craiului, se numea Verde-imparat; si imparatul Verde nu avea feciori, ci numai fete” formeaza insusi incipitul, care contine informatii vage spatio-temporale. Apar primele cifre magice “trei feciori”. Ne sunt prezentate primele doua personaje “craiul” si fratele sau “imparatul Verde” si se poate remarca limbajul popular folosit de scriitor.
Craiul care avea trei feciori, avea un frate intr-o alta tara care la randul lui avea trei fete. Verisorii nu s-au cunoscut niciodata intre ei. La batranetea imparatului-Verde (fratele craiului), il roaga pe fratele sau sa-i trimita pe cei mai vrednic dintre nepoti, sa-l lase imparat dupa moartea sa. Feciorul cel mai mare se ofera cel dintai sa porneasca la drum, dar se intoarce inapoi pentru ca ii iese in cale un urs. Acel urs era chiar tatal sau, dar bineinteles, nu stia acest lucru. Dupa ce fiul le explica motivul intoarcerii, feciorul cel mijlociu se ofera sa plece, dar pateste exact ca si fratele sau. Craiul se plange copiilor sai, pe motivul ca ii este rusine de ei. Fiul cel mic, auzind aceste vorbe, incepe sa planga in sufletul lui din cauza cuvintelor spuse de tatal sau. El cauta o metoda cum sa-l scape de rusine pe tatal sau. O batrana garboasa de batranete ii iese in cale si incepe sa-i vorbeasca. Fiul de crai, pentru a scapa de ea, ii da pomana, dovedind milostenia. Datorita bunatatii sale, batrana ii da cateva sfaturi folositoare care ii maresc curajul. Acesta merge la crai sa-i ceara voie sa plece la unchiul sau. Auzind aceste vorbe, craiul nu-i prea incantat de idee, dar feciorul nu renunta si ii cere armele, calul si hainele cu care a fost el mire. Acesta merge in cautarea calului. Le pune la toti sa manance jaratic, iar primul care avea sa se atinga de el, va fi calul care il va insoti. El observa ca tocmai un cal batran si slab incepe sa manance, lovindu-l puternic pentru a-l da la o parte. Pana la urma, renunta si il ia pe calul cupricina, care se dovedeste a fi unul puternic. Tatal sau nu are o reactie buna cand isi vede fiul cu acest cal, dar il lasa sa pelce. El pleaca la drum, mergand in pasul calului. Catre seara, ii iese in cale ursul, dar calul se napusteste asupra lui, iar cand sa inceapa o adevarata lupta, ursul isi arata adevara identitate, adica tatal feciorului, deghizat cu o blana de uras, urandu-i noroc in calatorie. Podul peste care trece fiul de crai ii demonstreaza curajul, dar el totodata face trecerea de pe taramul parintesc pe cel nesigur, al initierii. De asemenea, arata o trecere de la copilarie la maturitate, avand astfel doar un sens si, marcand plecarea. Padurea-labirint prin care urma sa calatoreasca, reprezinta primul pas spre maturizare, este locul unde fiul de crai incearca sa gaseasca drumul cel bun pentru ca de aici, soarta/destinul ii sunt petleciuite, iar ispita in care el cade este mare atunci cand un span ii iese in cale si il ademeneste in capcana sa, promitandu-i ajutorul sau. Dupa ce fiul il accepta pe span alaturi de el in calatorie, ii ofera posibilitatea sa se racoreasca intr-o fantana. Fantana/grota reprezinta coborarea in infern, moartea simbolica a personajului. Este posibila iesirea, dar sub o alta identitate cu un alt statut social, totul fiind pus sub semnul juramantului si fiind onterpretat ca o pedeapsa data personajului pentru ca a incalcat ceva anume. Fiul de crai, asadar primeste o noua identitate, Harap-Alb, si devine sluga spanului. Dupa ce ajung la unchiul imparat, spanul se da nepotul sau. Spanul trezeste banuieli verisoarelor, dar viata merge mai departe. Spanul il supune diferitelor proble si obstacole, din care Harap-Alb reuseste sa scape. In prima proba, Harap-Alb este nevoit sa aduca salati din gradina ursului, iar Sfanta Duminica este ajutorul sau. El sta intr-o casa cam o zi si o noapte, timp in care Sfanta duminica prepara o licoare magica ce ii va aduce ursului somnul cel lung. Urmatoarea incercare este vanarea cerbului impodobit cu pietre pretioase. Sfanta Duminica il auta si de aceasta data. Spanul, se mira a doua oara de faptul ca Harap-alb este in stare sa faca astfel de lucruri. Verde-imparat face o masa in cinstea nepotului sau. Auzindu-se diferite vorbe si barfe despre fata imparatului Ros, spanul ii da porunca lui Harap-Alb sa i-o aduca cu orice pretext. Harap-Alb ajuta fiinte aparent neinsemnate, furnici si albine, dand dovada de altruism. Mai tarziu, el da peste niste personaje simbolice, Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila pe care le ajuta sa se imprietenasca, aratand cat este de atent cu oameni aflati in suferinta. Ei se comportau ca niste tarani humulesteni si sfatosi, si reprezinta defapt, obstacole, dar in final ii sunt de folos, obtinand fata imparatului Ros. Cand ajung la imparatul Rosu, el ii supune la alte probe, unde Harap-Alb cere ajutorul albinelor si furnicilor. Furnicile il ajuta sa desparta nisipul de mac, albinele il ajuta sa diferentieze doua fete perfect identice, iar Pasari-Lati-Lungila o pazeste pe fata imparatului pe timpul noptii. Pana la urma, imparatul ii da fata, iar ei pornesc la drum. Intre Harap-Alb si fata se nasc sentiente de iubire, el ii spune cine este el cu adevarat si in sufletul lui parca refuza sa-i dea frumusetea de fata spanului. Cand ei ajung la crai acasa, spanul iese in calea fetei, dar ea il opreste si spune tuturor adevarul. Spanului nu-i vine sa creada si se repede la Harap-Alb, il loveste, dar calul lui il apara, omorandu-l. Harap-Alb este ajutat sa invie, casatorindu-se cu fata imparatului.

Formula mediana “Dumnezeu sa ne tie, ca cuvintul din poveste, inainte mult mai este” marcheaza faptul ca actiunea abia a inceput si inca mai dureaza mult pana la final”.
Fiul de craiu, pe parcursul vietii sale, are diferita statuturi. La inceput, este un simplu copil, fecior, in mainile tatalui sau, apoi este supus mai multor probe alaturi de fratii sai, dar este singurul care reuseste sa treaca peste ele. Datorita naivitatii si neglijentei vorbelor spuse de tatal sau, ajunge sluga spanului si cade in ultimul rang al statutului social. De acum, depindea intru totul de spanul care este insusi simbolul maturizarii, cel care il face sa realizeze ce inseamna cu adevarat valoarea statutului social. Pe final, Harap Alb se maturizeaza si-si pierde notiunea de “sluga” revening la un om liber, dar casatorit si matur.

Finalul este reprezentat de formula finala “Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca”. Acesta arata eternitatea (timpul mitic). Finalul, insa, are ca si caracteristici reginalismele “be” si “manca” si este o paralela intre realitate si lumea feerica creata anterioir, dar la sfarsit este marcata prezenta lumii cotidiene (cine nu se uita si rabda) unde cititorul este trezit la realitate.

Personajele din acest basm cult Harap Alb sunt numeroase si sunt tipologizate dupa mai multe criterii. Fiul cel mic al craiului este personaj principal, protagonist, pozitiv, rotund, dinamic si tipul naivului pe cale de initiere. Spanul este personaj secundar, antagonist, negativ si tipul omului viclean, manipulator si duplicitar. El reprezinta raul necesar fara de care nu ar fi fost posibila initierea fiului de crai. Sfanta Duminica este personaj secundar, pozitiv, personaj ajutor si donator, iar prin intermediul acestui personaj se evidentiaza proba milosteniei. Imparatul Rosu este personaj secundar, pozitiv, plat si tipul tatalui protector, grijuliu, iar prin intermediul acestui personaj sunt evidentiate calitatile eroului sau ale altor personaje din jurul sau (curaj, istetime, perseverenta, devotament). Craiul este personaj episodic, plat si tipul tatalui initiator. Fata imparatului Rosu este personaj secundar, personaj real cu puteri supranaturale si tipul fetei rasfatate. Imparatul Verde este personaj secundar si tipul imparatului iubitor de supusi si naiv. Ochila, Setila, Gerila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila sunt personaje episodice episodice, ajutoare si sunt reale cu puteri supranaturale. Alte personaje episodice sunt fratii fiului de crai, verisoarele. Alte personaje ajutor sunt calul, furnica si albina si alte personaje donatori sunt albina si furnica.

Ca si caracterizare, fiul de crai este un tip obisnuit, harnic, cu un suflet milos si sensibil. El nu-si incalca cuvantul fata de span, dand dovada de onestitate. El este constient ca a gresit, neascultand de sfatul parintesc. Chiar daca nu are puteri supranaturale este ajutat de personaje fantastice. Personajul actioneaza sub semnul profund al destinului, dar sub propriile decizii, care au un rol important in initierea lui. SPanul, intruchipeaza fortele raului, iar ca personalitatea lui falsa, averea lui dobandita prin inselaciune, el isi falisifca statulul social, la care oricum n-ar fi ajuns niciodata.

In acest text, sunt prezente toate cele trei moduri de expunere, naratiunea, dialogul (monologul) si descrierea. Naratiunea, fiind modul de expunere prin care se realtaeaza intr-o succesiune temporala faptesi intamplari, are rolul de a specifica cu exactitate fiecare actiune, intamplare la care personajele iau parte cu ajutorul unui narator obiectiv sau subiectiv. Descierea este modul de epunere prin care sunt prezentate toate caracteristicile unor obiecte, personaje sau chiar fapte. Rolul ei in acest text este de a situa actiunea si personajele, de a exprima in mod sugestiv atmosfera in care se desfasoara intamplarile si ajuta cititorul sa-si imagineze cum arata locul si personajele. Dialogul reproduce in mod direct cuvintele personajelor. Prin folosirea lui, autorul isi lasa personajele sa se descrie singure, prin modul lor de a vorbi. Monologul este vorbirea unui singur personaj si are rolul de a exprima starile personajului care vorbeste.

Limbajul este format din cuvinte arhaice, regionalisem, dar este completat si de proverbe si zicatori sau cantece. Arhaismele “garboava”, “rapciuga”, “grebanos”, “ghijoaga” si regionalisemele “multameste”, “bodroganind”, “parpalea” infrumuseteaza limbajul textului. Ca si proverbe sau zicatori avem “La placinte, inainte/ Si la razboi, inapoi”, “Voinic tanar, cal batran/ Greu se-ngaduie la drum”, “Vita de vie tot invie,/ Iara vita de boz tot rogoz”, iar ca si cantece regasim “Am sa zbor lin ca vantul,/ Sa cutreieram pamantul”, “Pe deasupra codrilor,/ Peste varful muntilor, / Peste apa marilor”.
Oralitatea stilului, redata de verbele folosite de naratorul subiectiv “dupa cum v-am spus”, prin care el ne averitzeaza ca asa va fi cum ne-a zis el. Naratorul devine subiectiv folosind apelative prin care isi eprima simpatia fata de personaje. Modalitatea prin care se realizeaza oralitatea sunt interjectiile, diminutivele, proverbele si zicatorile, dar si frazele ritmatice precum si regionalismele.

Avand in vedere aceste caracteristici, textul apartine in totalitate acestei specii.
In opinia mea, acest basm impresioneaza prin faptul ca personajul principal reuseste sa se maturizeze cu ajutor altor pesonaje, precum spanul si tatal sau, dar si cele simbolice Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Asadar, basmul reuseste sa scoata principalele trasaturi ale personajului principal cu ajutorul probelor si obstacolelor.