Traditionalismul
este curentul literar aparut la inceputul secolului XX si dezvoltat de-alungul
perioadei interbelice, remarcandu-se prin pretuirea profunda a valorilor
spiritualitatii romanesti. In literatura romana apar trei nuclee
traditionaliste: samanatorismul, poporanismul si gandirismul, toate promovand
valoarea traditie si a autohtonului. Trasaturile generale ale curentului
literar sunt: valorificarea spiritului national, pretuirea mediului rural ca
vatra a spiritualitatii, refuzul citadinului si preferinta pentru descrierea
satului, idealizarea unversului rural si a taranului roman, determinarea unor
surse inepuizabile de inspiratie si anume folclorul si istoria, refuzul
influentelor straine.
Vasile Voiculescu este un scriitor
reprezentativ al perioadei interbelice, avand o bogata activitate literara in
care abordeaza toate cele trei genuri. Creatia sa lirica, compusa in cea mai
mare parte in perioada interbelica, se inscrie curentului literar
traditionalist de factura gandirista. In debutul primului sau volum
"Poezii"(1916), Vasile Voiculescu apeleaza la elemente samanatoriste
pentru a descrie frumusetea universului rustic. Dedica intregul volum -
"Din tara zimbrului"- luptei ostasilor romani in WW1 si reitereaza
cunoscute motive biblice intr-o modalitate de exprimare originala.
Poezia "In gradina Ghetsemani"
face parte din volumul "Parga" publicat in 1921, aparitie ce
marcheaza definirea originaltatii poetului prin innoirea modalitatii de a
scrie. Scenele si mtoivele literare sunt concepute ca alegorii ale nelinistii
omului in aspiratia catre absolut, dar si ca punct de plecare pentru meditatia
asupra conditiei umane. Sursa de inspiratie a poeziei se afla in
"Evanghelia dupa Luca", Sfantul care consemneaza momentul ultimei
rugaciuni cristice in libertate: "Parinte, de voiesti treaca de la Mine
acest pahar.. voia ta sa se faca!". Iar El, fiind in chin de moarte, mai
staruitor se ruga si sudoarea lui s-a facut picaturi de sange care picurau pe
pamant.
Ideea centrala a poeziei se bazeaza pe mitul
biblic al rugaciunii lui Iisus in gradina Ghetsemani, prezentand dualitatea
uman-divin a celui care uneste contrariile. Prin generalizare, creatia lirica
prezinta confruntarea specific umana intre trup (partea materiala, perisabila)
si suflet (farama de eternitate inalta spiritual fiecare individ).
Titlul este un reper spatial care fixeaza
locul de rugaciune, anume gradina Ghetsemani, fiind prezentat ca un spatiu
simbolic al suferintei si al luptei interioare. Ideea este punctata si de
substantivul propriu "Ghetsemani" care in ebraica inseamna gradina
unde se presau masinile.
Discursul liric este alcatuit din patru
catrene structurate in doua planuri: interior, redand zbuciumul sufletesc al
mantuitorului si exterior, planul naturii aflat in concordanta cu suferinta
celui care se roaga.
Prima secventa lirica reliefeaza natura
umana a lui Iisus "in lupta cu soarta", calitate specifica oricarui
muritor. "Paharul" care trebuia primit, numit metaforic ulterior
"grozava apa" reprezinta pacatele omenirii pe care fiul lui Dumnezeu
este nevoit sa si le asume pentru a absolvi omenirea de pacatul originar.
In momentul rugii din gradina Ghetsemani,
latura Sa umana este accentuata, iar zbuciumul interior al Mantuitorului deriva
din frica de ceea ce va urma, de suferinta si moarte. Aceasta teama este redata
printr-o imagine picturala deosebit de sugestiva "cazut pe branci, in
iarba, se-mpotrivea intr-una/ crgeau sudoare de sange pe chipu-i alb ca
varul". Impotrivirea defineste, de fapt, lupta cau Sine sau cu destinul.
Epitetele cromatice "de sange" si "alb" aflate in contrast
sugereaza natura duala om-divinitate.
Zbuciumul sufletesc capata proportii
hiperbolice: "si amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna". Jalea
cu accente metafizice strabate intreaga natura fiind perceputa si de tatal
Ceresc din "slavi".
Imaginea vizuala din ptrimul catren este
completata in cea de a doua strofa: in timp ce Iisus "cazut pe branci in
iarba" lupta cu sine, "o mana nendurata" coboara din cer pentru
a-I oferi "grozava apa", metafora care semnifica pacatele omenirii.
Desi latura umana este cuprinsa de o "sete uriasa", spiritul nu vrea
sa accepte "infama bautura", care cauzeaza moartea. In aparenta,
bautura pare "de miere si dulceata", atragandu-l pe insetat; in
esenta, ea este "veninul groaznic" pe care omul il refuza prin gestul
inclestarii falcilor. Versul "batandu-se cu moartea uitase de viata!"
concentreaza drama produsa de permanentul conflict dintre materie si spirit.
In ultima secventa lirica se face trecerea
de la planul interior la cel exterior, natura preia zbuciumul, framantarile lui
Iisus, tragismul sporind in intensitate. Aceasta idee poetica este redata cu
ajutorul personificarilor "se framantau maslinii", "pareau ca
vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada". In "vraistea gradinii",
replica terestra a Edenului din care a fost izgonit Adam, apare sugestia
mortii: "uliii de seara dau roata dupa prada".
Intreaga poezie este o transpunere estetica
a consemnarii biblice, incarcata de simboluri. Gradina poate semnifica
universul terestru, maslinii sunt simbolul pacii iar paharul reprezinta
pacatele umane.
Din punct de vedere stilistic, poezia este
dominata de sobrietate, simplitate si concizie; ea se axeaza pe metafora
"cupei" cu otrava, numita si "paharul", "infama
bautura", "veninul groaznic". Apar in text epitete semnificative
care descriu zbuciumul interior: "sudori de sange", "amarnica-I
strigare", "mana nendurata", "sete uriasa" si
comparatia "chipu-i alb ca varul". Verbele sunt in cea mai mare parte
la timpul imperfect ("lupta", "nu primea",
"ducea") care indica o actiune inceputa in trecut si neterminata,
sugerand astfel permanenta.
In opiniea mea, Vasile Voiculescu a
reprezentat dupa 1920 un moment liric de mare importanta, ceea ce l-a facut pe
criticul literar Tudor Vianu sa afirme ca este "poet religios, hranit din
substanta evangheliilor carora le-a imprumutat forma alegoriilor si a
parabolelor dar si aceea a vechiului testament".
Comentarii
Trimiteți un comentariu